Chiar dacă am aflat deja care sunt trendurile în materie de haine pentru acest sezon, poate știm chiar și ce accesorii să cumpărăm pentru a fi în pas cu moda, dar oare ce pantofi au ales designerii pentru a reprezenta toamna?
Hai să aruncăm o privire asupra celor mai pe val trenduri din lumea pantofilor:
1. Platforme
Cât mai înalte, cât mai ieșite din comun, dacă se poate. Totul se poartă la superlativ în această toamnă, inclusiv platformele. Astfel, nu te gândi la ceva clasic, ce ai mai văzut până acum. Gândește-te la ceva ieșit din comun, care poate aduce orice ținută la înălțimi creative și inedite. Astfel, nu încerca să scoți din dulap platformele vechi ci mai bine orientează-te spre o pereche nouă, deoarece acest trend nu pare să ne părăsească prea curând.
2. Cizme de motociclete
Ei, nu în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă ne gândim aici la ceva ieșit din comun, ceva ce te duce cu gândul la filmele americane cu motociclete. Este de fapt o revenire a unui trend din 2010, care se vrea din nou pe podium. Nu e nevoie de tocuri, ne putem orienta și spre cizme plate, ideea e să aibă acel look ”stradal”, preferabil din piele neagră. Un plus? Ușor de asortat cu orice ținută și îți va alungi picioarele.
3. Balerini extra plați
Balerinii sunt mereu în trend, mai mult sau mai puțin din umbră, iar uneori doresc să iasă câștigătoare. Dacă e să vorbim despre o culoare anume, balerinii albi au fost alegerea principală a designerilor, însă nu înseamnă că nu poți alege alte nuanțe. Sunt perfecți pentru zilele de birou, pentru ieșitul în oraș cu prietenii sau multe alte activități. Ușor de asortat și de îngrijit, pot deveni perechea ta preferată de încălțări din acest sezon.
4. Culoare și nuanță
După cum se vede deja din lumea hainelor, designerii nu își doresc să renunțe la razele soarelui de vară. Iar acest lucru se reflectă perfect și când vine vorba de moda pantofilor.
Poți alege orice nuanță metalică pentru a fi trendy, preferabil auriu, pentru a reuși să menții căldura acumulată din zilele toride de vacanță. Probabil nu sunt ideali pentru mersul la birou, însă cu siguranță vor eleva orice ținută de seară.
5. Blană și pufoșenie
Uite un lucru interesant din această toamnă: pantofii blănoși.nu sunt o noutate în lumea modei, dar sunt o noutatea ca alegere principală a designerilor. Nu înseamnă că trebuie să optezi pentru o pereche de cizme sau bocanci care sunt pufoși în totalitate, dacă nu e stilul tău. Poți opta pentru o pereche de tocuri care au un pic, o notă de pufoșenie chiar la vârf.
Cam acestea ar fi cele mai așteptate și căutate trenduri ale sezonului de toamnă 2022 în materie de încălțări. Tu ce ai alege pentru ținuta ta de zi cu zi?
Crazy-Deals.ro te ajută să își îndeplinești dorințele fără a face gaură în buget, oferindu-ți un cod reducere Sinsay, un voucher FashionDays sau un cod reducere Answear pentru a te bucura din plin de modă și de toamnă!
Photo by Alex Tim: https://www.pexels.com/photo/person-holding-maple-leaves-754944/