Cadru bicicleta

Cadru din aluminiu sau otel? Avantaje si dezavantaje pentru fiecare tip in parte

Publicat de

în

Bicicletele din ziua de azi au cadre din diferite materiale precum carbon, titan, aluminiu sau otel. Insa, din pacate, nu multi ne putem permite o bicicleta cu cadrul din titan, asa ca ne orientam de obicei catre cele din otel sau aluminiu. Dar care dintre cele doua variante este cea mai buna?

Atunci cand iti achizitionezi o bicicleta, indiferent ca e cruiser, mountain bike sau bicicleta de oras, iti doresti ca aceasta sa te tina cat mai mult si sa functioneze bine. In cazul bicicletelor cruiser, de exemplus, s-ar putea spune ca specificatiile tehnice nu sunt extrem de importante, avand in vedere ca vei folosi bicicleta doar pentru plimbari lejere, pe trasee scurte si line.

Pe de alta parte insa, durabilitatea cadrului este un aspect important atunci cand faci o astfel de achizitie. Dar care e cea mai buna alegere: otelul sau aluminiul? Iata, in cele ce urmeaza, cateva argumente pro si contra fiecarui tip de material in parte, argumente care sper ca iti vor fi de ajutor in luarea unei decizii.

Cadrul din aluminiu

In general, majoritatea bicicletelor care se incadreaza intr-o categorie de pret moderata (adica nu sunt nici foarte ieftine, nici foarte scumpe) au cadrul din aluminiu. Acesta face ca bicicleta sa fie mai usoara, dar si mai rezistenta la rugina.

Avantaje

Asa cum spuneam si mai sus, o bicicleta cu cadrul din aluminiu este mai usoara decat una din otel (poate fi chiar si cu cateva kilograme mai usoara), dar asta depinde si de materialul din care sunt confectionate celelalte piese.

Un alt avantaj al acestui material este ca nu rugineste, deci este mai potrivit pentru zonele cu mai multa umezeala, dar si pentru bicicletele MTB cu care mergi in curse off road, pe trasee alunecoase si pline de noroi.

Dezavantaje

Principalul dezavantaj al aluminiului este ca poate fi destul de dificil de reparat in cazul in care cadrul se indoaie sau se rupe, in urma unei cazaturi, de exemplu.

Un alt dezavantaj al bicicletelor din aluminiu este pretul, acestea fiind cu mult mai scumpe uneroi decat cele din otel.

Cadrul din otel

Desi multa lume fuge de bicicletele cu cadrul din otel pentru ca sunt destul de grele, materialul in sine este rezistent si se poate repara usor in cazul in care se rupe.

Avantaje

Toata lumea este de acord ca otelul este un material durabil. Acesta se rupe mai greu decat aluminiul, iar daca asta se intampla totusi, poate fi reparat cu usurinta.

Un alt avantaj al otelului este acela ca o bicicleta cu cadrul din acest material este mai ieftina decat una din aluminiu.

Dezavantaje

Unul dintre cele mai mari dezavantaje ale otelului este ca acesta rugineste daca sare vopseaua de pe cadru. De asemenea, o bicicleta din otel este mai grea decat una din aluminiu, desi in general acestea sunt facute din aliaje si nu din otel pur.

In final, concluzia este ca un cadru de aluminiu este mai potrivit, fiind mai usor si mai confortabil decat unul din otel.

Distribuie articol

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută in site


Categorii articole