Poate te-ai gândit că, odată cu apropierea sezonului de vară ar fi indicat să găsești un sport potrivit pentru cei mici. Însă nu știi sigur care sport li s-ar potrivit, care ar fi cel mai adecvat vârstei, și mai ales, dacă merită să cheltui pentru echipament, pentru antrenament și multe altele.
Astfel, am pregătit pentru tine o listă cu cele mai esențiale motive pentru care sportul este absolut o necesitate în viața celor mici (ca și în a celor mari, de altfel):
1. Beneficiile fizice ale sportului
Precum spuneam deja, discret, mai sus, sportul și activitatea fizică sunt extrem de importante în viața oricărui om, fie că e adult sau copil. Beneficiile sunt extrem de mari când vine vorba de sănătate, de condiția fizică, de condiția psihică și multe altele.
Mai ales când e vorba de cei mici, sportul îi ajută mult la dezvoltarea fizică corectă, de exemplu la densitatea oaselor. De asemenea, îi va pune la somn mult mai rapid și fără certuri. Le va îmbunătăți echilibrul.
2. Reduce timpul stat în fața electronicelor
Din păcate copilăria nu mai este ce era pe vremuri. Acum toți copii au telefoane mobile, stau în fața laptopului cu orele sau în fața televizorului.
„copiii români între doi și cinci ani petrec zilnic, în medie, 3 ore și 4 minute în fața ecranelor (TV, tabletă, calculator, telefon mobil), față de timpul-limită acceptat de specialiști pentru aceste vârste, de cel mult 2 ore zilnic.” precizeaza un studiu realizat de D&D Research, relatat de Forbes.ro
Din acest motiv orice activitate care îi ajută să se dezlipească de monitor este una benefică. Iar dacă reușești să găsești un sport care să îi atragă, le-ai făcut o favoare pentru tot restul vieții.
3. Va învăța lucruri esențiale pentru viața de zi cu zi
De multe ori facem greșeala de a crede că sportul este doar despre mișcarea fizică, dar în realitate nu este deloc așa. Sportul este o activitate complexă care ne pune față în față cu diferite situații ce se vor dovedi a fi utile în viața de zi cu zi.
Multe sporturi sunt în echipă, ceea ce îi poate învăța pe cei mici de la o vârstă fragedă cât de importantă este colaborarea pentru munca în echipă. Sportul în echipă îi ajută să împartă, să lucreze împreună, să construiască noi prietenii.
4. Îi scapă de stres
Poate credem că fiind copii, nu sunt expuși la stres în același fel în care suntem noi adulții. Însă din păcate stresul există, pentru fiecare dintre noi, sub o formă sau alta. Poate își face griji în legătură cu notele, cu prietenii, motiv pentru care sportul îi poate ajuta să se deconecteze de aceste griji. De asemenea, ajută la reducerea anxietății, care la fel, poate fi un aspect esențial în viața oricui.
5. Construiește caracter
Cum spuneam mai sus, munca în echipă ar trebui să se învețe de mic, deoarece beneficiile ei sunt numeroase. În același timp însă, munca în echipă îi ajută pe cei mici să își dezvolte propriul caracter, vor vedea astfel care este rolul lor în cadrul unei echipe, cum pot contribui la succesul final, ți mai ales, ce valori se aplică pentru a fi cu adevărat câștigători. Vor învăța respectul atât față de antrenori cât și față de restul colegilor.
Acestea sunt lucruri esențiale și pentru viața de adult, cu care e bine să îi punem în contact pe cei mici cât de curând.
Motivele pentru care sportul este recomandat pentru copii sunt, evident, mult mai multe de atât. Acestea sunt doar câteva dintre ele care te pot convinge să alegi un nou hobby de vară pentru cei mici.
De asemenea, implică-te și tu când e vorba de sport, alătură-te antrenamentelor, fii prezent, astfel îi vei învăța că ceea ce fac are importanță.
Iar pentru cele mai tari echipamente, la un preț de vară, pe Crazy-Deals.ro vei gasii mereu un cod reducere Sport Vision!
Lasă un răspuns